Se afișează postările cu eticheta Lucian Munteanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lucian Munteanu. Afișați toate postările

joi, 12 decembrie 2019

Premiul ACADEMIEI ROMÂNE 2019 pentru cartea cercetatorului bacauan Lucian Munteanu: Moneda in asezarile Daciei romane

Academia Română premiază, în cadrul Adunării Generale anuale, șase cărți apărute la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, așezându-le în rîndul celor mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului 2017. Premiile vor fi înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Adunării Generale.
La secțiunea STIINȚE ISTORICE ȘI ARHEOLOGIE Premiul Vasile Pârvan va fi decernat pentru volumul Moneda în aşezările Daciei romane, de Lucian Munteanu. Autorul, cercetător științific dr. la Institutului de Arheologie din Iași al Academiei Române și specialist în domeniul numismaticii antice și medievale și cel al arheologiei romane, prezintă în această lucrare, publicată în colecția Bibliotheca Classica Iassiensis, descoperirile monetare din siturile romane din provincia Dacia, selectând și analizând eşantioane reprezentative de monede, provenind din toate categoriile de așezări (urbane, rurale, militare) și din castre, cu ajutorul unor metode și instrumente numismatice consacrate.
Cuprinsul volumului:
 Prefață de Virgil Mihailescu‐Bîrliba.
1. Tipuri de aşezări din Dacia romană 1.1. Organizarea teritorială şi administrativă a Daciei romane 1.2. Aşezările Daciei romane 1.2.1. Aşezările urbane 1.2.2. Aşezările din mediul rural şi militar 2. Cercetarea numismatică a siturilor epocii romane 2.1. Probleme introductive 2.2. Modele metodologice şi instrumente de lucru 2.2.1. Cercetările lui P. J. Casey 2.2.2. Cercetările lui R. Reece 3. Descoperirile monetare din siturile Daciei romane 3.1. Organizarea materialului monetar 3.1.1. Cum a fost conceput Catalogul descoperirilor 3.1.1.1. Fondul bibliografic 3.1.1.2. Selecţia arheologică şi numismatică a siturilor 3.1.2. Metoda de lucru 3.1.3. Instrumente de lucru 3.2. Circulaţia monetară în aşezările Daciei romane 3.2.1. Compoziţia masei monetare 3.2.2. Structura cronologică a descoperirilor monetare 3.3. Circulaţia monetară în castrele Daciei romane 3.3.1. Compoziţia masei monetare 3.3.2. Structura cronologică a descoperirilor monetare 4. Consideraţii finale Catalogul descoperirilor monetare din siturile Daciei romane A. Listele de monede I. Dacia II. Pannonia Inferior III. Pannonia Superior IV. Noricum V. Raetia VI. Germania Superior VII. Germania Inferior VIII. Gallia Belgica
Lucian Munteanu  este bacauan nascut la Moinești si este doctor în istorie (anul 2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie), cercetător științific în cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași (din anul 2006); specialist în domeniul numismaticii antice și medievale și cel al arheologiei romane; autor de studii științifice publicate în reviste și în volume colective din țară și din străinătate.

miercuri, 2 august 2017

Semnal editorial: Lucian Munteanu-Moneda în aşezările Daciei romane

Descriere. Subiectul lucrării îl reprezintă descoperirile monetare din siturile romane din provincia Dacia. Au fost selectate și analizate eşantioane reprezentative de monede, provenind din toate categoriile de așezări (urbane, rurale, militare) și din castre, cu ajutorul unor metode și instrumente numismatice consacrate. În anumite perioade, siturile dacice au trăsături monetare particulare, care permit identificarea şi definirea unui tipar monetar specific acestei zone. El se constituie ca o parte componentă a unui model regional, care include provinciile romane renane şi dunărene, de la granițele septentrionale ale Imperiului.
Din cuprins: Prefață de Virgil Mihailescu‐Bîrliba.
1. Tipuri de aşezări din Dacia romană 1.1. Organizarea teritorială şi administrativă a Daciei romane 1.2. Aşezările Daciei romane 1.2.1. Aşezările urbane 1.2.2. Aşezările din mediul rural şi militar 2. Cercetarea numismatică a siturilor epocii romane 2.1. Probleme introductive 2.2. Modele metodologice şi instrumente de lucru 2.2.1. Cercetările lui P. J. Casey 2.2.2. Cercetările lui R. Reece 3. Descoperirile monetare din siturile Daciei romane 3.1. Organizarea materialului monetar 3.1.1. Cum a fost conceput Catalogul descoperirilor 3.1.1.1. Fondul bibliografic 3.1.1.2. Selecţia arheologică şi numismatică a siturilor 3.1.2. Metoda de lucru 3.1.3. Instrumente de lucru 3.2. Circulaţia monetară în aşezările Daciei romane 3.2.1. Compoziţia masei monetare 3.2.2. Structura cronologică a descoperirilor monetare 3.3. Circulaţia monetară în castrele Daciei romane 3.3.1. Compoziţia masei monetare 3.3.2. Structura cronologică a descoperirilor monetare 4. Consideraţii finale Catalogul descoperirilor monetare din siturile Daciei romane A. Listele de monede I. Dacia II. Pannonia Inferior III. Pannonia Superior IV. Noricum V. Raetia VI. Germania Superior VII. Germania Inferior VIII. Gallia Belgica
Despre autor. Lucian Munteanu (1979, Moinești, Bacău) este doctor în istorie (anul 2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie), cercetător științific în cadrul Institutului de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași (din anul 2006); specialist în domeniul numismaticii antice și medievale și cel al arheologiei romane; autor de studii științifice publicate în reviste și în volume colective din țară și din străinătate
Felicitari autorului!

miercuri, 28 decembrie 2016

DESCOPERIRI MONETARE DIN MOLDOVA

Din recentul volum al anuarului Arheologia Moldovei pe 2016 va recomandam articolul semnat de
Lucian Munteanu, Sever-Petru Botan si Aurora-Emilia Aportu: Descoperiri monetare din Moldova-partea a VIII-a, pe care-l puteti citi pe