Se afișează postările cu eticheta zoomonetar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zoomonetar. Afișați toate postările

vineri, 13 iunie 2014

ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote și monede

Expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote și monede”, realizată în colaborare cu Banca Națională a României, este găzduită în Sala Multimedia a Muzeului „Antipa” și va fi deschisă publicului în perioada 13 iunie – 31 octombrie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 20.00 (accesul este permis până la ora 19.00).
Evenimentul expoziţional este centrul unui proiect educaţional interdiciplinar amplu, care are în vedere creșterea nivelului de cunoaștere a însemnelor monetare în rândul publicului larg și cunoașterea faunei heraldice numismatice care a decorat monedele și bancnotele de-a lungul vremii. Expoziția este „nucleul” în jurul căruia, vor fi organizate toate celelalte evenimente ale proiectului, dedicate tuturor categoriilor de vărstă: prezentări, spectacole cu păpuși, spectacole de teatru, atelier de heraldică și numismatică practică pentru elevi.
Îmbinând caracterul educaţional cu divertismentul cultural, expoziția constituie o invitaţie la o „călătorie” în jurul lumii, prin intermediul faunei reprezentată pe bancnotele şi monedele mai multor țări. Peste 100 de specii şi subspecii din fauna lumii pot fi admirate pe cele 300 de însemne monetare expuse – de la monede din Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, emise în 18 state, până la bancnote moderne din 59 de țări și teritorii de pe 6 continente.
„ZooMonetar” promite vizitatorilor o experienţă unică, provocatoare prin tematică, raritatea şi valoarea pieselor expuse, precum şi prin dimensiunea globală a provenienţei însemnelor monetare. Vizitatorii beneficiază totodată de o experienţă 3D inedită, având posibilitatea de a interacţiona cu conţinutul propriu-zis al informației prin aplicaţiile multimedia.
Specialiștii celor două muzee au structurat expoziţia pe următoarele secțiuni: animale marine, mamifere, animale domestice, păsări, şi animale mitologice, piesele fiind expuse în vitrine cu un design îndrăzneț, care permite privitorilor să aibă acces rapid la esența informației.
Mai multe informatii dar si programul  evenimentelor din cadrul proiectului le gasiti pe site-ul muzeului: http://www.antipa.ro/