vineri, 10 noiembrie 2017

Semnal editorial:Tezaurul monetar de la Groşii Noi (secolele XV-XVII)

O noua aparitie la Editura Mega:Tezaurul monetar de la Groşii Noi  (secolele XV-XVII), avandu-i ca autori pe Corina Toma, Florin Marginean si Cristina Tataru

joi, 9 noiembrie 2017

Jurnal insignografic nr.17


 

A apărut Jurnalul Insignografic nr. 17 - 2018.
Persoanele interesate de achiziția numărului 17, sunt rugate să se adreseze conducerii ACIR: președinte - prof. Tiberiu Kelemen.

miercuri, 8 noiembrie 2017

CASETĂ CU MEDALII EMISE DE COMISIA EUROPEANĂ A DUNĂRII



Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi propune publicului gălăţean în luna noiembrie a.c., în cadrul proiectului expoziţional „Exponatul lunii”, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: CASETĂ CU MEDALII EMISE DE COMISIA EUROPEANĂ A DUNĂRII.

"În urmă cu 161 de ani lua ființă Comisia Europeană a Dunării, instituție europeană care avea drept scop reglementarea navigației pe marele fluviu european, precum și regularizarea și amenajarea șenalului navigabil. În sediul instituției, stabilit la Galați, comisarii reprezentând cele șapte puteri europene din epocă hotărau măsurile necesare unei navigații libere pentru toate statele în condiții de siguranță și securitate. Comisia a emis o serie de medalii pentru a marca o serie de evenimente din activitatea proprie (medalia inaugurării canalului Sulina, jubileul și împlinirea a 75 de ani de la înființare). Comisia a recompensat și activitatea merituoasă a celor care derulau diferite activități de pilotare și salvare a celor aflați în pericol pe apele fluviului.
Exponatul lunii noiembrie constă într-o casetă realizată din lemn îmbrăcat în piele închisă cu sticlă cristal și în care au fost grupate medalii realizate de gravorii francezi de A. Patey și L. Bazor și emise de către Comisia Europeană a Dunării în îndelungata ei existență (1856-1948)." (muzeograf Costel Ilie)

Micro-expoziţia poate fi vizitată în Lapidarium (str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2) în perioada 8 - 30 noiembrie 2017, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Colecții numismatice. Digitizarea bunurilor de patrimoniu-Conferinta la MNIR

Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Societatea Numismatică Română și Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Mobil, Intangibil și Digital organizează conferința „Colecții numismatice. Digitizarea bunurilor de patrimoniu”, care va avea loc vineri, 10 noiembrie 2017, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, din Calea Victoriei nr. 12, sala Mihai Viteazul, cu începere de la ora 10:00.
Conferința este organizată în cadrul proiectului Partajarea on-line a studiilor și arhivelor numismatice deținute de Muzeul Național de Istorie a României, co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, proiect prin care se pun la dispoziția publicului două arhive deosebit de importante pentru domeniul numismatic, este vorba despre arhiva documentară Octavian Iliescu și despre colecția de reviste Cercetări Numismatice, care din acest moment sunt accesibile în mediul on-line la adresele web – www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro. Eforturile depuse pentru digitizarea arhivelor și crearea unor aplicații care facilitează accesul la aceste documente reprezintă premisele care au determinat organizarea acestei conferințe care este structurată în două secțiuni, cea dintâi dedicată colecțiilor numismatice și importanței lor, în timp ce în cadrul celei de-a doua secțiuni sunt aduse în atenția publicului subiecte precum importanța digitizării bunurilor de patrimoniu, modalități și mijloace de digitizare, precum și exemple de bună practică.
Conferința debutează cu lansarea oficială și prezentarea site-urilor www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro, urmată fiind de două lansări de carte: Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII, autor Dr. Corina Toma și Tezaurul monetar de la Groșii Noi (secolele XV-XVII), autori Dr. Corina Toma, Dr. Florin Mărginean și Cristiana Tătaru, cele două lucrări fiind cele mai recente apariții de specialitate din domeniul numismatic. Pe parcursul întregii zile desfășurându-se comunicările din cadrul celor două secțiuni care adună în același loc peste 30 de specialiști cu experiență îndelungată și rezultate excepționale în cadrul cercetărilor și activităților lor.

PROGRAM

Muzeul Național de Istorie a României,
Sala Mihai Viteazul

09:30-10:00 - Înregistrarea participanților

10:00-10:15 - Deschiderea conferinței

10:15-10:35 - Lansarea și prezentarea site-urilor rezultate în urma digitizării revistei Cercetări Numismatice și a arhivei Octavian Iliescu - www.cercetarinumismatice.ro și www.numismaticaoctavianiliescu.ro

SECȚIUNEA I
Colecții Numismatice
Organizată cu susținerea
Societății Numismatice Române

10:35-11:00 - Evenimentul de lansare al volumelor Tezaure monetare și tezaurizare în Transilvania secolelor XV/XVI-XVII, autor Corina Toma și Tezaurul de la Groșii Noi (secolele XV-XVII), autori Corina Toma, Florin Mărginean și Cristiana Tătaru.

11:00-13:30 - Lucrările secțiunii

Viorel Petac - Colecții pierdute, colecții regăsite.Colecții, colecționari și anticari interbelici.

Steluța Marin - Dr. George Severeanu - Colecția de antichități greco-romane.

Mihaela Iacob - Colecția numismatică a Muzeului de Istorie și Arheologie - ICEM Tulcea.

Bogdan Beldianu - Bijuteriile - dovezi ale unor vechi colecții numismatice.

Lilia Dergaciova - Formarea colecțiilor numismatice europene prin prisma monedelor medievale ale Țărilor Române.

Irina Cîrstina - Cabinetul Numismatic al Muzeului de Istorie din Târgoviște.

Radu Dumitrescu - Istoria colecției numismatice a Fundației „Alexandru și Aristia Aman”.

Albert Gabriel Grecu - Colecțiile numismatice private între pasiune și legalitate.

Dumitrache Paul - O legendă inedită a dinarilor bătuți la Sibiu pentru Iancu de Hunedoara. Studiu de caz privind abordarea metodologică a cercetării numismatice pe baza materialului digitizat rezultat din surse publice sau private.

13:30-14:30 Pauza de prânz

SECȚIUNEA II
Digitizarea bunurilor de patrimoniu
Organizată cu susținerea Institutului Național al Patrimoniului, Direcția Patrimoniu Mobil, Intangibil și Digital

14:30-17:30 Lucrările secțiunii

Dan Matei - Expunere on-line: calitate, relevanță, dar și etică.

Nicolae Constantinescu - Baze de date distribuite pentru resurse de patrimoniu: un inel comun de gestiune.

Ginel Lazăr - Digitizarea, conservarea și valorificarea colecției de manuscrise medievale, carte veche tipărită și documente istorice ale Muzeului Național de Istorie a României.

Cristina Păiușan-Nuica - Imago-Romaniae - 10.000 de imagini din fototeca Muzeului Național de Istorie a României.

Nicoleta König - Marele Război - un proiect on-line despre Primul Război Mondial.

Bogdan Șandric, Marius Streinu, Oana Borlean, Liviu Iancu, Mihaela Buruiană, Ania Stan - Patrimoniu la răscruce. Digitizarea crucilor de piatră din județul Prahova. Rezultate aproape finale.

Cristina Păiușan-Nuica - Comunismul în România o istorie a regimului comunist în imagini.

Bogdan Șandric, Vasile Andrei, Cosmin Miu - ProEuropeana - biblioteca digitală a publicațiilor culturale, un proiect (prea) ambițios?

luni, 6 noiembrie 2017

150 de ani de la naşterea lui Vintilă I.C. Brătianu.

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 3 noiembrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vintilă I.C. Brătianu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
  • Valoare nominală: 100 lei
  • Metal: aur
  • Titlu: 900‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 21 mm
  • Greutate: 6,452 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat
Aversul: monedei prezintă o imagine de epocă a bibliotecii din conacul Brătienilor de la Florica, inscripţia în arc de cerc ,,ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul: monedei redă portretul lui Vintilă Brătianu, inscripţia în arc de cerc „VINTILA BRATIANU” şi anii între care a trăit „1867”, „1930”.
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv certificatul de autenticitate este de 1.680,00 lei.
Monedele din aur dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Vintilă I.C. Brătianu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.


luni, 30 octombrie 2017

140 de ani de la atacul redutei Grivița


Monetăria Statului aduce un prinos de recunoștință eroilor neamului nostru prin lansarea unui nou produs medalistic comemorativ: ”140 de ani de la atacul redutei Grivița”.
Omagiem participarea victorioasă şi eroică a poporului român la Războiul de independență din 1877-1878 care a a ridicat conştiinţa naţională, a creat naţiunii române o stare de spirit optimistă, încrezătoare în forţele sale şi în perspectiva întregirii naţionale a Patriei.
Bătălia de la Griviţa a fost o operaţiune militară iniţiată de armata română pe frontul din Balcani, în cadrul Războiului de Independenţă, în vederea cuceririi redutei Griviţa şi deschiderii drumului către Plevna (Bulgaria).
Apelul adresat de principele Carol I combatanţilor de la Griviţa subliniază efortul depus şi spiritul de sacrificiu: „Sub focul cel mai viu al inamicului aţi înfruntat moartea cu bărbăţie, aţi luat o redută, un drapel şi trei tunuri. Ţara vă va fi recunoscătoare de devotamentul şi abnegaţia voastră [...]; deşi am avut simţitoare pierderi, deşi deplâng cu voi bravii camarazi căzuţi pe câmpul de onoare, dar sângele vărsat nu va fi în zadar; dintr-însul va rodi mărirea şi independenţa patriei.” (Ordinul de zi nr. 58, 5/17 septembrie 1877).
La Griviţa a fost prima victorie pentru obţinerea independenței de stat de sub suzeranitatea otomană. Aveau să urmeze și cele de la Rahova, Smârdan, Opanez, Plevna și Vidin, care au dus la înfrângerea finală a turcilor. Atacul redutei Griviţa va rămâne o pildă înălţătoare de curaj şi bărbăţie a ostaşilor români, al căror eroism nu va fi uitat niciodată.
Războiul purtat de România împotriva jugului otoman a fost un război drept, de eliberare naţională de sub o dominaţie străină care frâna de veacuri dezvoltarea poporului nostru.
Cucerirea independenţei naţionale a constituit un eveniment de importanţă crucială în dezvoltarea României moderne.

Produsul medalistic – premium este format din medalie și broșură de prezentare, ambalate în cutie de lemn. Medalia prezintă următarele date tehnice:

- Aliaj: Ag 925‰

- Dimensiune: Ø85 mm

- Greutate: 384 grame

- Calitate: patinată

- Tiraj: 25 bucăți

Pret: 1.345 lei/ bucată, inclusiv TVA

- Aliaj: Cupru

- Dimensiune: Ø85 mm

- Calitate: patinată

- Tiraj: 75 bucăți

Pret: 235 lei/ bucată, inclusiv TVA

luni, 23 octombrie 2017

Laureați ai Premiului Nobel originari din România – Elie Wiesel


BNR a emis o noua moneda comemorativa dedicata lui Elie Wiesel, si care face parte dintr-o serie de monede dedicate laureatilor Nobel  originari din Romania.
 
Monedă Argint

Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 200

 Avers: casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 Lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Revers: portretul lui Elie Wiesel și inscripțiile în arc de cerc ,,LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE” și ,,Elie Wiesel”.

Targ de antichitati la Pitesti


miercuri, 18 octombrie 2017

Targ de antichitati taranesti

De vineri, 27 octombrie până duminică, 29 octombrie 2017, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, vă așteptăm cu fel de fel de obiecte vechi, nelipsite odinioară din gospodăria țărănească:

mobilier crestat, pictat - lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă, fețe de masă etc.),
piese de costum țărănesc,
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică,
bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice.
Bunătăți de-ale gurii puteți târgui: prăjituri, cozonaci, miere, turtă dulce, plante medicinale, cafea, dar și țuică și vin.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

Semnal editorial: Contribuții numismatice la cunoașterea istoriei Imperiului Roman în vremea împăratului Septimius Severus

Joi 12 Octombrie 2017, cu ocazia simpozionului ”Istorie și cultură în numismatica românească (organizat de Clubul Numismatic ”Mihai Eminescu”) a avut loc la Cercul Militar Național (sala Ștefan cel Mare) lansarea volumului ”Contribuții numismatice la cunoașterea istoriei Imperiului Roman în vremea împăratului Septimius Severus”, autor Corneliu Bogdan Nicolae Beldianu.
Cartea in format electronic se poate descarca de aici: